Preocupati de aceasta problema fundamentala de peste 25 de ani cercetatorii britanici au reusit in sfarsit sa compare genomul uman cu cel porcin ajungand la o serie de concluzii mai mult decat interesante.
In primul rand se pare ca atat porcii cat si oamenii au avut pana acum 25 de mii de ani un stramos comun, Grobianus Trocinus, care ca urmare a schimbarilor climatice suferite de Terraa evoluat in doua directii distincte: ramura umana si ramura porcina.
Extrem de neobisnuita, aceasta teorie se bazeaza insa pe argumente solide precum asemanarile mai mult decat intamplatoare intre anatomia porcina si cea umana dar si unele reprezentari grafice preistorice, gasite pe peretii pesterilor din Dobrogea, care atesta faptul ca oamenii si porcii vietuiau impreuna la un moment dat, imperecherile intre rase fiind un lucru tolerat si des intalnit.
"Se stia de multa vreme ca pocii sunt niste animale foarte inteligente, acum avem si dovada stiintifica," spune Serghey Porkuskin, cercetator principal la Universitatea din Pudding Upon-Avon.
Potrivit cercetatorilior britanici exista si exemplare care si-au pastrat pana in zilele noastre caracteristicile ambelor specii, un exemplu concludent fiind senatorul PSD Catalin Voicu, care asa cum puteti vedea si in fotografia de mai sus se aseamana foarte mult cu stramosii sai si mai mult decat atat minte ca un porc la audierile Directiei Nationale Anti-Coruptie.


Vezi toate




















