Cum sa iti faci dusmani pe net

caine.jpg

La fel ca si in retelele de socializare din viata reala, exista foarte multe moduri de a-ti construi relatii sanatoase prin intermediul internetului, poate chiar mai utile decat cele din viata reala.

Cum din 2012 internetul va substitui cu totul realitatea, printr-o directiva a Comisiei Europene, iar creierele oamenilor vor fi conectate la calculatoare, times.ro este aici ca sa va invete cum sa va faceti dusmani pe internet intr-un timp cat mai scurt si, implicit, sa obtineti un trafic foarte mare.

1. Fa-ti un blog sau un site prin intermediul caruia sa denigrezi in mod sistematic valorile traditionale: religia (preferabil cea ortodoxa), simbolurile nationale (presedintele tarii, Nicolae Gutza, carnea de porc), obiceiurile locului (mersul pe bicicleta, cu mijloacele de transport in comun si la mall). N-ar fi rau nici sa ataci cu vehementa evreii, tiganii, negrii, americanii, expatii, provincialii, vedetele autohtone, homosexualii si ungurii.

2. Acuza toti bloggerii ca scriu numai pentru trafic si nu da click pe bannere, incalcand in felul acesta una din regulile nescrise ale internetului. Eventual poti publica un tutorial pe blogul tau despre cum se dezactiveaza bannerele de pe site-uri.

3
. Da buzz la toata lista de messenger de doua ori in fiecare dimineata si nu uita sa dai spamuri cu filmuletele tale preferate de pe youtube, bancuri porcoase, linkuri la site-uri virusate, multe poze cu pisici, audibles cu "Hey everyone, I am watching porno over here!", utile mai ales pentru persoanele care se afla la job.

4. Pentru a fi evident pentru toata lumea ca ai o activitate neuronala complexa nu uita sa elaborezi critici dure la adresa pitzipoancelor si cocalarilor, in felul acesta te vei delimita cu succes de aceste personaje si vei fi considerat(a) o persoana cu adevarat inteligenta, chiar apreciata in randurile cititorilor cultivati. Mai mult de atat iti veti face nenumarati dusmani din randul celor atacati.

5. Fa-ti o lista cu blogurile antreprenorilor online, baga-te in seama cu ei, eventual imprieteneste-te, dupa care lanseaza diverse zvonuri alarmiste de asociere intre acestia si inventeaza tot felul de afaceri necurate pe care sa li le atribui.

6. Militeaza pentru scoaterea benzilor de bicicleta, dublarea numarului de ore de religie din scoli, legalizarea cocainei in cazul profesorilor, defrisarea parcurilor, eutanasierea pensionarilor, uciderea spiritului craciunului, biciuirea persoanelor care sarbatoresc Valentine's Day, concedierea fumatorilor si exilarea prostituatelor romance in Egipt.

7. Fa-ti o lista de idei pe care sa le folosesti ca argumente din cand in cand in posturile tale pe blog, cum ar fi: femeile carieriste sunt curve, barbatii care n-au masina sunt impotenti, muzica de calitate este doar muzica pe care o asculti tu, fitzele sunt inventate de saracii frustrati, si, in caz de urgenta, sustineti-va parerile cu multe citate din biblie.  

8. Trateaza oamenii mari ca si cum ar fi mici si oamenii mici ca si cum ar fi mari. Astfel nu iti vei face doar dusmani, dar vei avea si o multime de fani care sa iti aduca trafic si, implicit, bani.


Va uram succes in folosirea acestor sfaturi si asteptam cu interes si alte sugestii despre cum se pot face dusmani pe net intr-un timp foarte scurt.

Aboneaza-te la newsletter-ul Times.ro
Media: 4.5 (12 voturi)

Comentarii

ai uitat sa zici ca mai poti

ai uitat sa zici ca mai poti hackui saituri :D, dupa care sa lasi o urma, sa se stie ca ai fost tu :D

Poti sa lasi in urma

un furou sau o dara de merdenele

Internetul e un spatiu

Internetul e un spatiu liber. Si normal, si publicitatea isi are locul ei, dar nu sunt neaparat de acord cu asta. Banner'ele voastre nici nu le vad. >:) Ii zice NoScript.

Nici eu nu sunt neaparat

de acord cu rozul in general, dar hey, sunt doar om.

Newsletter    Logare/Creare cont    Contact    RSS

... de inhibitii, de sabloane, de banalitati. Zona in care TU esti jurnalist de fictiune.



Trimite-ne previziunea ta despre ce se va intampla maine.


Trimite Previziune

Cele mai citite

Premiate saptamanal de:

Daciile 1310 rechemate în service din cauza unui defect la jiclor

Iată că nu numai Toyota are probleme cu maşinile, ci şi gigantul Dacia care cheamă înap...

Autor: hotzu

Accident grav pe DN 13

Un accident deosebit de grav a avut loc astazi pe drumul national 13 intre localitatile Drum ...

Autor: likar

A ajuns in coma la spital dupa ce a incercat sa isi usuce parul la cuptorul cu microunde

O tanara din comuna Frezati din judetul Olt in varsta de aproximativ 20 de ani a ajuns la sp...

Autor: likar

Am uitat parola

Nu esti inregistrat? Acum e momentul