Lacrimi si tristete astazi in redactia Trombon.ro, dupa ce colegul nostru Radu, seful departamentului de “Lacrimi si Tristete” al publicatiei noastre, a disparut dintre noi prematur, in jurul orelor 12:34 a.m., fiind rapus miseleste in exercitiul functiunii de ghearele si coltii legendarului urs onanist din Poiana Brasov.
Cu o experienta de peste 45 de ani in domeniul jurnalismului de fictiune, Radu realiza un material sub acoperire despre viata ursilor care scormonesc prin gunoaie, in parcarea Carrefour Brasov, alaturi de Livia si Ionut, cand, deodata, din senin, grupul de jurnalisti s-a trezit atacat de un exemplar extrem de mare de “ursus labarius”, o specie des intalnita de ursi care sacaie turistii punandu-le piedici, bagandu-le crengi in rotile de la bicicleta, facandu-si nevoile in fata corturilor lor si scuipandu-le seminte in fata. Desi Livia si Ionut au reusit sa fuga ascunzandu-se de furia bestiei, Radu a ales sa ramana pe loc luptandu-se cu ursul si lovindu-l in moalele capului cu o veverita impaiata, pana in ultimele clipe.
“La prima vedere ni s-a parut o idee buna sa ne deghizam in ursi si apoi sa ne amestecam discret printre lazile de gunoi, mirosind alti ursi in fund, scormonind printre resturi si prinzand pastravi la canal”, a relatat Livia, in continuare in stare de soc. “Din pacate unul dintre ursi a observat ca micutul Ionut e imbracat in urs panda si a dat alarma. S-a declansat haosul, dar atunci, Radu s-a sacrificat pentru noi, luptandu-se cu ursul pana in ultima clipa, ca sa avem timp sa ne salvam! A pierit ca un erou!”
.jpg)
Ursul onanist
Surprins de reporteri mestecand in salata de vinete, Ionut spune ca lucrurile nu s-au petrecut de loc asa.“Ce vina am eu ca singurul costum pe masura mea era unul de panda? Nu e de loc gay, e foarte ok! Oricum, imi vedeam linistit de treaba mea, cautand prin gunoaie si ciugulind cate ceva, cand s-a declansat nebunia. Am vazut totul, Radu l-a atacat pe urs din senin, nu invers. Si apropo de ratat misiuni sub acoperire, Livia ce facea cu telefonul mobil, cine a mai vazut un urs vorbind la telefonul mobil?!?! E o mare pierdere. Nu mai suport tara asta si copiii cretini. Ma mut chiar acum in Grecia!”.

Ionut si Livia
“Nu ma mira deloc gestul lui curajos”, spune la randul sau si Marian Cuescu, barbatului cu frunte de delfin caruia Radu i-a scapat casa de dihori. “O data, cand am iesit la bere s-a luptat singur cu peste 30 de unicorni si n-a avut nicio problema. Era baiat saritor, pacat de el saracul, cine l-a pus sa se coboare la mintea ursului? Eheheee. Si se mai plang romanii ca n-avem ursi”.
“Macar a plecat intr-un loc mai bun, racoros si cu multa verdeata”, crede Cosmin Beciu, Bucuresti, in timp ce Glad Vonstantinescu, singurul om fara viata sociala din Bucuresti, spune ca inca mai asteapta primul tweet sau status de Facebook, de pe partea cealalta. “Sper sa gaseasca usor wireless!”.

Vadim la inmormantare
Potrivit anchetei medico-legale, efectuata, la solicitarea victimei, pe viu, desi colegul nostru a suferit importante lovituri la buzunare, ficat si demnitate, adevarata cauza a decesului o constituie plictiseala, care il macina pe Radu de cativa ani.
Desi nu va avea parte de o inmormantare crestineasca, fiind repudiat de Biserica Ortodoxa Romana dupa ce a scris “Cu ocazia zilei nationale a Frantei, Biserica Ortodoxa Romana legalizeaza “menage-a-trois-ul”, Radu va avea parte de o incinerare cu onoruri militare, peste 50 de mii de oameni, printre care Corneliu Vadim Tudor, Mircea Radu, Mos Craciun, Eva Kent si Marilena Nitu, anuntandu-si prezenta.
Radu este supravietuit de superba sa prietena, Megan Fox, o colectie sa impresionata de trasuri medievale din secolul 16 si, nu in ultimul rand cele 1600 de articole ale sale de pe Trombon.ro, lasate mostenire generatiilor ce o sa vina.

Radu Mazare


Vezi toate























