Un incendiu devastator, programat inițial vineri după-masa într-o clădire de birouri din municipiul Constanța, a fost amânat pe termen nelimitat, spun autoritățile, după ce angajații din clădire au refuzat să intre în panică sau să se calce în picioare în momentul apariției fumului.
Principalul motiv, invocat în fața echipei de pompieri sosită de urgență la fața locului, a fost lipsa timpului liber pentru asemenea prostii precum panica sau frica. "Suntem în timpul programului domnule, nu ne permitem să pierdem vremea. Dacă am evacua cladirea de fiecare dată când ceva ia foc sau cineva pune o bombă, ce s-ar alege de firmă? Nu știți că e criză?"
De asemenea, se pare că angajații i-ar fi rugat frumos pe pompieri să deconecteze alarma de incendiu la plecare pentru că scoate un sunet absolut oribil care le dă dureri de cap și le spulberă concentrarea.
Conform conducerii companiei, incendiul, cauzat inițial de un scurt-circuit, ar putea fi reluat din punctul în care a fost abandonat cel mai târziu pe 9 martie, în functie de stadiul în care se află proiectele aflate pe rol. În caz contrar, incendiul va fi recuperat în weekenduri.


Vezi toate























